De la laudă la levitație publică 🇪🇺 🏳️🌈 🇷🇴 🇺🇦
Haideți să fim serioși. Nu e prima oară când internetul dă în extaz colectiv. A mai fost și Klaus, când era „neamțul serios”. A mai fost și Cioloș, când era „tehnocratul salvator”.
La noi, cultul personalității nu moare, doar se reinventează. Acum are cont de Facebook și știe să-și pună poze cu pisici, frizeri, case modeste și pantofi murdari. Și e periculos, nu pentru că Nicușor Dan ar fi vreo amenințare în sine – pare mai degrabă băiatul care rezolvă ecuația, nu cel care taie panglica. Pericolul vine din ochii umezi ai celor care-l privesc ca pe o reîncarnare a Meritocrației pierdute.
Lauda, acest caramel social
Lauda în România funcționează ca un banc prost: e gustată doar de cei care nu-l înțeleg. Și are două efecte toxice:
1. Deziluzii uriașe: azi îl slăvești, mâine îl arzi pe rug pentru o groapă neacoperită.
2. Negare patologică: refuzi să vezi incompetența sau stagnarea, pentru că „omul e bun, dom’le, dar sistemul e de vină”.
Și mai e și varianta periculoasă în care lauda devine metodă de control: „Îl laud ca să fiu mai deștept decât ceilalți, inclusiv decât el. Uite ce vizionar sunt că l-am văzut pe Mesia înainte să ajungă mainstream.”
Recunoștința, sora deșteaptă a laudei
În loc de ode și coruri de susținere, putem încerca ceva mai greu: recunoștința lucidă. Adică să mulțumești pentru ce s-a făcut concret, să recunoști meritele fără să te transformi într-un acolit al Noii Biserici Civice a lui Nicușor.
Recunoștința nu are nevoie de like-uri. Nu trăiește din viralizare. Ea stă în fapte și în memorie lungă. În luciditate. Iar luciditatea, dragilor, e mai greu de păstrat decât o bicicletă parcată în centrul vechi.
#Credincioșii #lui #Nicușor
#Evanghelia #după #Nicușor
#Nicușor #făcătura #supremă #slugărnicie #de #TOP
Texte și Pamflete cu Codru '
