Sinuciderea aceasta catastrofa duhovniceasca este o
consecinta tragica a unei crize personale acute. Sinuciderea,
numită și suicid,
(din latină sui
caedere, a se omorî pe sine) este actul prin care cineva
își ia singur viața. Sinucigasul cauta o temelie solida, insa nu o
poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de
ultimul lui sprijin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o astfel de
persoana doreste sa nu se simta robul imprejurarilor, ci o personalitate care
ia hotarari bine gandite si libere. Printre motivele care determina sinuciderea
se evidentiaza motive existentiale si motive demonstrative. Suicidul este o
boală care se conexează cu afecţiuni asociate cum ar fi: depresia, abuzul de
substanţe, tulburare de personalitate sau abuzul fizic şi sexual în copilărie
spun studile de specialitate..
Sinuciderea din motive existentiale este
foarte "ispititoare". Ea atrage prin posibilitatea de a-ti alege
singur moartea, de a se simti liber, de a pune capat senzatiei de tristete chinuitoare,
chiar daca aceasta se face in detrimentul vietii pamantesti. De aceea din motive demonstrative este
gestul suprem prin care omul aflat
intr-o situatie de criza existetiala incearca sa scape de golul sufletesc..
Cauza sinuciderii este atingerea nivelului maxim de singuratate
interioara, disperare, tristete si neajutorare. Dorinta fireasca pentru viata
este inlocuita cu atractia pentru moarte..
Dacă am analiza toate definiţiile sinuciderii, am observa că
elementul cheie al acestora este reprezentat de hotărârea de a muri.
Din perspectivă
psihanalitică, sinuciderea este tratată ca o formă de autoagresiune, un
potenţial agresiv care nu se poate manifesta asupra unui obiect extern,
centrându-se asupra propriului eu şi sfârşind prin a-l distruge.
În accepţiunea lui Alfred
Adler, sinuciderea ar fi: “un protest activ împotriva colaborării
utile, o retragere totală din faţa
problemelor vieţii, generată de
înfrângere sau teama de o înfrângere în una din cele trei mari probleme ale
vieţii:societatea, profesiunea sau iubirea. Sinuciderea poate fi considerată şi
cea mai impresionantă provocare pentru psihologie, ea fiind favorizată de carenţele
sentimentului de comunicare, apărând pe
fondul unei melancolii”.
Mulţi specialişti au
fost şi sunt de acord că singura axă explicativă, demnă de luat în seamă, este
cea individualistă, genetică şi psihologică în acelaşi timp.Unii suicidologi(
specialisti in analiza suicidului) propun înlocuirea cuvântului „suicide” cu
cel de „suisad”, care ar însemna un sine (self) trist. Ei cred că acest concept
ar fi mai clarificator, pentru că, în fond, cel care se sinucide doreşte şi să
se salveze pe el-însuşi, dar doreşte mai ales să omoare tristeţea. De aici şi
propunerea de introducere a conceptului de penacid. Pena provine din latinescul
"poena” (pedeapsă sau tortură, chin). Cide provine din latinescul “cedere”
(a doborâ, a trânti la pământ).Penacid înseamnă “omorârea durerii”. Acest
concept elimină noţiunea de “a dori să mori”
Ce putem face pentru
a preveni astfel de acte :
• dezvoltarea unor programe de prevenire la nivelul comunităţii;
• creşterea finanţării pentru centrele de prevenire a
sinuciderii, pentru grupurile de sprijin, pentru reducerea izolării sociale;
• stabilirea de parteneriate şi îmbunătăţirea colaborării
între organismele interesate;
• dezvoltarea unor programe educative în şcoli, la locurile
de muncă, în diverse cadre comunitare, cu scopul prevenirii
comportamentelor suicidare.
Bibliografie: ABORDARE
PSIHOSOCIALĂ A SINUCIDERII CA FORMĂ PARTICULARĂ A VIOLENŢEI Institutul National
de Criminologie 2005
www.crestinortodox.ro
Confidenta
