Astăzi este zi mare. România își învestește noul președinte, iar scena e pregătită: steaguri, imnuri, aplauze. Doar că în primul rând, acolo unde ar trebui să stea fostul președinte Klaus Iohannis, e... gol. Ca bilanțul lui.
Nu tu un salut de rămas-bun, nu tu o strângere de mână. Nimic. Doar tăcerea grea a unui politician care n-a învățat să piardă elegant. Să fie frică? Lehamite? Sau pur și simplu, o ultimă aroganță?
Poate Klaus fuge de Nicușor Dan, cel care i-a încurcat planurile. Poate fuge de popor, cel care i-a întors spatele. Sau poate fuge de el însuși – de oglinda unui deceniu în care promisiunile mari au murit înecate în tăcere prezidențială.
În loc de demnitate, avem o ieșire pe ușa din dos, fără clasă, fără onoare, fără pic de responsabilitate instituțională. Dar cu mult aer de superioritate. Ca de obicei.
De cine fugi, Klaus? De trecut? De prezent? Sau doar de bun simț?
#FugiKlausFugi #RegeFaraCurte #InvestireFaraPrecedent #UmbraUnuiMandatGol
Textele lu'Codru
Acest text este un Pamflet
