Departe de zbuciumul politicii reale și de problemele cetățenilor, Președintele României pare să-și fi asumat, în tăcere, un nou rol: acela de „idol al femeilor”. Desigur, nu vorbim aici despre pasiunea sinceră a electoratului feminin pentru viziuni politice, reforme constituționale sau discursuri mobilizatoare — fiindcă acestea lipsesc. Vorbim despre o imagine atent întreținută: calmul de pe chip, zâmbetul vag și aparițiile rare, dar bine regizate.
Nicușor — cum îi spun ironic și unii dintre consilierii din umbră — a învățat că în era rețelelor sociale nu trebuie să guvernezi. Trebuie doar să apari. Fie pe bicicletă, fie într-un sacou bine croit, cu o tăcere studiată și o expresie neutră. Președinția s-a transformat într-o poză de profil cu fundal european.
Pe fondul unor crize suprapuse — economice, sociale, politice — președintele nu a intervenit decisiv. A preferat rolul de statuie care privește în zare, în timp ce cetățenii privesc în gol la rafturile din supermarket sau la facturile uriașe. Dar ce contează, când imaginea este intactă?
Departe de a mai inspira încredere, Președinția pare azi o funcție decorativă, iar Președintele — o păpușă de ceară într-un muzeu în care intră doar diplomați străini și operatori TV. Adevărul dureros este că „idolul femeilor” e, în fapt, idolul tăcerii și inacțiunii. Iar în spatele zâmbetului de carton nu se mai află decât golul unei funcții abandonate.
România nu are nevoie de un idol. Are nevoie de un lider.
P S. Amintiri de undeva din viitorul apropiat, rămâne de văzut, nu mă ucideți, încă...
Textele lu'Codru
Acest text este un Pamflet
Foto generata cu AI
