Covasna, noua Veneție a Balcanilor

 Pamflet de urgență națională: Viitura n-a avut programare la Cotroceni

Covasna a fost sub ape, dar noroc cu statul român care – ca întotdeauna – vine la timp, adică atunci când camerele de filmat sunt deja montate și oamenii au învățat să înoate.

Președintele, protector al demnității și al weekendurilor prelungite, a ajuns în a șasea zi. Nu cu plugul, ci cu elicopterul și cu citate biblice în buzunar.

> „Am venit în a șasea zi pentru că am avut alte probleme, mai importante decât voi. Și, naiv să fiu, m-am odihnit! Sunt creștin ortodox practicant.”

– Președintele tuturor… pauzelor

Între două respirații adânci de aer montan și o postare de solidaritate cu font Times New Roman, autoritățile au trimis ajutoare: blugi de firmă, banane bio și o promisiune că la următorul dezastru se va interveni din ziua a cincea. Progres, nu?

Guvernul a intervenit hotărât: s-a format un comitet, s-a ținut o conferință, s-a schițat o strategie și... s-a uitat de oameni. Dar important e că s-au bifat toate casuțele de PR.

Pe teren, oamenii au înțeles mesajul: dacă nu vine statul, vine viitura. Și când vine statul, vine cu întârziere și cu bodyguard.

🛶 Covasna, noua Veneție a Balcanilor. Doar că fără gondole, dar cu gogoși guvernamentale.

#ViituraDeLux

#PrezidentialInZiua6

#OdihnaDeStat

#SolidaritateCuFiltru

#StatulRomanVegheazaDinHeli

#BlugiSiBanane

#CreștinOrtodoxÎnWeekend

#AjutoareCuTermenDePostare

Textele lu' Codru 

Nicușor, idolul femeilor

Departe de zbuciumul politicii reale și de problemele cetățenilor, Președintele României pare să-și fi asumat, în tăcere, un nou rol: acela de „idol al femeilor”. Desigur, nu vorbim aici despre pasiunea sinceră a electoratului feminin pentru viziuni politice, reforme constituționale sau discursuri mobilizatoare — fiindcă acestea lipsesc. Vorbim despre o imagine atent întreținută: calmul de pe chip, zâmbetul vag și aparițiile rare, dar bine regizate.

Nicușor — cum îi spun ironic și unii dintre consilierii din umbră — a învățat că în era rețelelor sociale nu trebuie să guvernezi. Trebuie doar să apari. Fie pe bicicletă, fie într-un sacou bine croit, cu o tăcere studiată și o expresie neutră. Președinția s-a transformat într-o poză de profil cu fundal european.

Pe fondul unor crize suprapuse — economice, sociale, politice — președintele nu a intervenit decisiv. A preferat rolul de statuie care privește în zare, în timp ce cetățenii privesc în gol la rafturile din supermarket sau la facturile uriașe. Dar ce contează, când imaginea este intactă?

Departe de a mai inspira încredere, Președinția pare azi o funcție decorativă, iar Președintele — o păpușă de ceară într-un muzeu în care intră doar diplomați străini și operatori TV. Adevărul dureros este că „idolul femeilor” e, în fapt, idolul tăcerii și inacțiunii. Iar în spatele zâmbetului de carton nu se mai află decât golul unei funcții abandonate.

România nu are nevoie de un idol. Are nevoie de un lider.

P S. Amintiri de undeva din viitorul apropiat, rămâne de văzut, nu mă ucideți, încă...

Textele lu'Codru

Acest text este un Pamflet

Foto generata cu AI

Schimbarea de Gardă la Palat

Delia Dinu a plecat. Nu vă panicați, protocolul merge înainte.

După 20 de ani de loialitate față de statul român (sau mai precis, față de președinții lui), Delia Dinu pleacă discret de la Cotroceni. Presa deja își suflă nasul în batiste de protocol și ne povestește cât de „profesionistă” și „elegantă” a fost. Nimeni nu întreabă însă esențialul: a plecat singură sau i s-a arătat ușa cu delicatețe?

Să fim serioși. În România, odată cu noul președinte, vin și noii oameni „de încredere”. Nu contează CV-ul, experiența sau cât de bine știi unde se așază tacâmul de pește — contează dacă ai fost în poză cu cine trebuie. Se schimbă „umbra” președintelui? Nicio problemă, avem altele gata să intre în rol, cu diploma de „discreție și loialitate” în buzunar.

Delia Dinu pleacă. Dar sistemul care promovează obediența, rețelele de favoruri și loialitatea față de persoană, nu față de instituție, rămâne perfect intact. Asta da continuitate.

#SchimbareDeGarda #PutereaRamane #Romania2025

Textele lu' Codru 

Acest text este un Pamflet

De cine fugi, Klaus?

Astăzi este zi mare. România își învestește noul președinte, iar scena e pregătită: steaguri, imnuri, aplauze. Doar că în primul rând, acolo unde ar trebui să stea fostul președinte Klaus Iohannis, e... gol. Ca bilanțul lui.

Nu tu un salut de rămas-bun, nu tu o strângere de mână. Nimic. Doar tăcerea grea a unui politician care n-a învățat să piardă elegant. Să fie frică? Lehamite? Sau pur și simplu, o ultimă aroganță?

Poate Klaus fuge de Nicușor Dan, cel care i-a încurcat planurile. Poate fuge de popor, cel care i-a întors spatele. Sau poate fuge de el însuși – de oglinda unui deceniu în care promisiunile mari au murit înecate în tăcere prezidențială.

În loc de demnitate, avem o ieșire pe ușa din dos, fără clasă, fără onoare, fără pic de responsabilitate instituțională. Dar cu mult aer de superioritate. Ca de obicei.

De cine fugi, Klaus? De trecut? De prezent? Sau doar de bun simț?

#FugiKlausFugi #RegeFaraCurte #InvestireFaraPrecedent #UmbraUnuiMandatGol

Textele lu'Codru

Acest text este un Pamflet

Zâmbetul din Umbra Cotroceniului

 Zâmbetul din Umbra Cotroceniului: Ultima Zi a României suverane

Cotroceniul nu mai este doar un palat prezidențial. În această dimineață cenușie, el a devenit scena simbolică a unei rupturi istorice – una care a început cu tăceri diplomatice și s-a încheiat cu o reverență amară în fața unui nou Imperiu European.

Sub un cer bolnav, rupt de lumina palidă a unei dimineți care părea că nu vrea să se mai nască, fostul conducător – un bărbat impunător de 65 de ani, al cărui chip amintește de Klaus Iohannis – a pășit pentru ultima oară în fața națiunii. Zâmbea. Nu din mândrie, nici din nostalgie. Zâmbea ca un sfânt ce privește distrugerea unui templu pe care el însuși l-a înălțat și abandonat.

Lângă el, noul lider – tânăr, strălucitor, cu ochii limpezi și cuvintele precise – părea să preia torța nu pentru a lumina, ci pentru a arde ultimele fragmente de autonomie.

În spatele lor, ordinea nouă flutura în vânt: steagul Uniunii Europene, înconjurat de cel german, francez, ucrainean și moldovenesc – o coaliție tăcută, dar dominantă. Jos, uitat de istorie, steagul României zăcea pe caldarâm, murdar și sfâșiat, ca o promisiune neterminată.

Nimeni nu a vorbit. Nici măcar jurnaliștii străini prezenți, ale căror camere trans­miteau în direct momentul către un public global. Zâmbetele celor doi conducători păreau regizate, ca o piesă de teatru tragic, în care victoria nu mai aparține niciunui popor, ci doar tăcerii.

Astăzi nu s-a predat o țară. Astăzi s-a predat o poveste. Și din cenușa ei, poate, într-o zi, se va naște alta.

Dacă Iohannis ar fi venit să își valideze urmașul!

Textele lu Codru 

Acest text este un Pamflet

Atunci când agresiunea devine „complicitate”

 Brigitte Macron și ipocrizia presei sorosiste: când agresiunea devine „complicitate”

Un gest clar de agresiune – o palmă aplicată președintelui Macron de propria soție – este rapid mascat de presa sorosistă și Palatul Élysée, care îl transformă într-un „moment amical” sau „o ceartă între soți”. Aceasta nu este protejarea imaginii, ci o minciună scandaloasă și o ofensă la adresa adevărului.

Cum poate o presă ce se pretinde liberă să ascundă violența în familia unui lider politic? Cum să credem că această „complicitate” nu ascunde un tablou mult mai întunecat? Mass-media sorosistă dovedește că este doar un instrument docil al puterii, complice la cosmetizarea realității.

Este momentul să cerem adevărul și să rupem tăcerea ipocriziei!

#Macron #BrigitteMacron #PresaSorosista #AdevărNuMinciuni #AgresiuneAscunsa #FakeNews #Transparență #PoliticăȘiPutere

Textele lu'Codru 

Acest text este un Pamflet

Ipocrizia ca strategie politică:

Ipocrizia ca strategie politică: Despre „pocăința” de conjunctură a lui Becali...

Recenta ieșire publică a lui Gigi Becali, în care își cere iertare lui Nicușor Dan și altor figuri ale vieții publice, marchează încă un episod din lunga sa carieră de transformări spectaculoase, dar rareori credibile. Sub masca unei „revelații morale”, Becali pare mai degrabă să-și recalibreze discursul pentru a se plasa în siajul noii puteri. Asemenea gesturi, aparent mărinimoase, ascund adesea calcule reci și strategii de imagine menite să mențină relevanța publică a unui personaj care refuză să se retragă în liniște.

Încercarea sa de a poza într-un om împăcat cu sine, capabil de iertare și smerenie, este subminată de incoerențele flagrante ale mesajului său. Pe de o parte, își cere iertare unor vechi adversari politici; pe de altă parte, lovește cu sarcasm în parlamentarii POT și în fostul aliat George Simion. Aparenta „maturizare” morală se dovedește, în fond, o selecție convenabilă a dușmanilor și aliaților, dictată de direcția curentului politic.

Mai grav este modul în care Becali continuă să reducă politica la spectacol. Declarația că s-ar putea implica „doar cu imaginea” într-un nou partid suveranist spune totul despre viziunea sa asupra democrației: nu contează principiile, programele sau echipele, ci cât de bine arată poza liderului pe afiș. Asta în timp ce România are nevoie disperată de profesionalism, coerență ideologică și instituții solide, nu de vedetismul de stadion travestit în moralism creștin.

Întrebarea de fond este una simplă: poate fi luat în serios un personaj care cere iertare în același timp în care își continuă ofensiva verbală împotriva altora? Răspunsul ar trebui să ne preocupe nu doar pe jurnaliști și analiști, ci pe toți cei care încă mai cred în ideea unei societăți democratice funcționale.

România are nevoie de lideri care să inspire încredere prin coerență și onestitate, nu de figuri care jonglează cu iertarea ca pe o monedă de schimb. În lipsa unei culturi a responsabilității, gesturile lui Becali vor rămâne simple elemente de divertisment politic, fără consistență și fără valoare pentru viitorul democratic al țării.

Să ne închinăm cu pioșenie la Sfântul Becali și să aplaudăm ipocrizia ce ține de marea iertare națională: „Iartă-ne, Doamne, că nu te-am votat!”

#GigiBecali #SpectacolPolitic #PocăințăDeFațadă #IpocriziePolitică

Textele lu'Codru-acest text este un Pamflet

Monarhii visează, România stagnează

 Monarhii visează, România stagnează: elogii sterile pentru un președinte decorativ

Regele Charles al III-lea, de la înălțimea unei monarhii simbolice, ne servește o porție de optimism diplomatic: relațiile dintre Marea Britanie și România „vor prospera” sub mandatul președintelui Nicușor Dan. Ce nu spune Majestatea Sa e că în România prosperă doar haosul administrativ, incompetența politică și decorul de carton al unei democrații mimate.

Nicușor Dan – președinte? Un fost primar captiv în propriile dosare birocratice, teleportat la Cotroceni din greșeală istorică. Un tehnocrat anemic, fără viziune externă, fără autoritate internă, susținut de o clasă politică obosită și o populație tot mai resemnată.

Declarațiile regale sunt, în acest caz, o formă de poezie oficială: frumoasă la auz, inutilă în practică. Ce relații să „înflorească” când România e condusă cu ranga ideologică, în timp ce infrastructura colapsează, diaspora pleacă, iar diplomația se face pe Facebook?

Majestatea Sa are voie să viseze. Noi, din păcate, n-avem luxul ăsta.

#NicusorLaCotroceni #DiplomatieDecorativa #MonarhieDeProtocol #RomaniaInDeclin #FarsePolitice #TexteluCodru #Pamflet #AdevarulSpusPeFata

Cazul FiRMA

Arta nu se supune: Cazul FiRMA și lecția despre demnitate într-o democrație fragilă

Într-o societate sănătoasă, artiștii nu ar trebui să-și apere dreptul de a crea. Iar când sunt forțați să o facă, nu ne aflăm doar în fața unui abuz punctual, ci a unui simptom mai grav: deteriorarea libertății de exprimare sub masca unor agende politice sau ideologice.

Trupa FiRMA nu este la prima confruntare cu sistemul. Dar, de această dată, amploarea și coordonarea acțiunilor împotriva lor—anulări în lanț ale concertelor, interdicții media, sabotaj digital, presiuni asupra organizatorilor și chiar cenzura unei piese virale—ridică întrebări esențiale despre direcția în care se îndreaptă România anului 2025.

Să fie arta o amenințare atât de mare pentru cei care dețin temporar puterea? Se pare că da. Mai ales atunci când refuză să se încoloneze sau să aplaude la comandă.

FiRMA este una dintre puținele trupe din România care a traversat undergroundul și mainstreamul fără să-și piardă identitatea. Fără să devină portavocea nimănui. Fără finanțări obscure, dar cu o voce clară. O voce care, în mod ironic, tocmai de aceea deranjează.

A susține FiRMA nu înseamnă a face politică. Înseamnă a lua partea libertății. A arta. A omului care refuză să tacă atunci când i se cere obediență. Într-o lume în care neutralitatea a devenit complicitate, tăcerea ar fi cel mai mare act de lașitate.

Atacul asupra FiRMA nu este doar o vendetă împotriva unei trupe. Este un test de stres aplicat democrației românești. Și e de datoria noastră, ca cetățeni, ca iubitori de cultură și ca oameni liberi, să spunem răspicat: arta nu se negociază. Iar drepturile omului nu se suspendă pentru că deranjează pe cineva în vârf.

Pentru că, într-un final, nu e doar despre FiRMA. E despre noi toți.

Textele lu' Codru

Urmașul Celui Rău

 "Mulți se străduiesc să răspândească răul, dar binele va fi întotdeauna mai puternic."

Dominic Fritz, primarul-miracol al Timișoare

Dominic Fritz, primarul-miracol al Timișoarei, e ocupat. Foarte ocupat. 

Negociază la nivel înalt – cu președintele, cu guvernul, poate și cu ONU, dacă tot a prins avânt. Între două planuri de salvare națională, probabil mai apucă și-un sandviș.

Și vine, inevitabil, întrebarea cea mare: Cine mai e primar în Timișoara, la modul concret?

Cine semnează hârtiile? Cine răspunde la plângeri? Cine numără gropile și butoanele lipsă de la semafoare?

Pentru că, dacă domnul Fritz e prin București, ținând România de mână pe drumul către lumină, noi cu cine rămânem aici, la volan?

Să știm și noi, ca oameni informați, cine conduce orașul. Nu de alta, dar dacă se strică ceva prin oraș, măcar să înjurăm în direcția corectă. 

Ar fi păcat să dăm vina pe cineva care doar ține locul. E ca și cum ai da vina pe statuia lui Brătianu că nu s-a colectat gunoiul.

Textele lu' Codru 

Acest text este un pamflet

Alesul Sistemului

Domnule Ales de Sistem, aserțiunile tale sunt greu de crezut fără dovezi clare. Ai vorbit cu Donald Trump? Atunci publică o dovadă concretă: un transcript, o înregistrare, o confirmare oficială din partea echipei lui Trump.

Până atunci, sună mai degrabă a minciună spusă pentru imagine. Nu e prima oară când se inventează „conversații” pentru capital politic.

Adevărul nu se bazează pe lozinci, ci pe fapte. Așteptăm faptele.

Textele lu'Codru 

Acest text nu este un Pamflet 

Foto-i pentru atenție 🇷🇴❤️🇷🇴

Ponta, premier?!

Ponta revine: premier MAGA, cu binecuvântare de la Trump și slănină de la Videle

Victor Ponta, eternul tânăr și neliniștit al politicii românești, s-a reîntors. Dar nu oricum: cu șapca roșie MAGA trasă pe cap și cu o copie tradusă prost din „Art of the Deal” sub braț, ne anunță că e gata să salveze România. Din nou. De data asta, cu voie de la Donald Trump.

Surse diplomatico-fantastice, care și-au păstrat anonimatul de frica ridicolului, susțin că Ponta a fost uns de cercurile conservatoare de la Mar-a-Lago drept „premierul suveranist de serviciu”. Cică Trump, între o rundă de golf și un tweet despre Hillary, ar fi spus: „Romania needs that Ponta guy back. He’s like Biden, but louder.”

Într-o vizită de taină la Mar-a-Lago (sau poate la o terasă din Giurgiu, n-avem confirmare), Ponta ar fi negociat revenirea la Palatul Victoria în schimbul a trei postări anti-Soros și promisiunea că va construi un zid... în jurul Bruxelles-ului.

Sloganul său nou? „România pe primul loc!”

Traducere liberă: „Eu, iar eu, apoi restul – poate.”

Când presa l-a întrebat despre legăturile cu Trump, Ponta a zâmbit larg: „Am fost acolo. L-am văzut. M-a văzut. A zis ceva. Cred că m-a aprobat.”

Pe surse, George Simion ar fi fost extrem de indignat: „Nu e MAGA autentic! E MAGA de Dâmbovița!”

Concluzia? România se pregătește de un viitor glorios: naționalist, populist și cu accent texano-oltenesc.

Pamfletele lu'Codru

Ai fost blocat pentru că ai dreptate

Nu ai fost blocat din greșeală. Ai fost blocat pentru că ai dreptate

🛑 Când deranjezi, ești blocat. Când ești periculos prin ce spui, ți se taie microfonul.

Mesajul lui Dan Diaconu e clar: a fost blocat la comandă. Apoi „s-a deblocat” miraculos. De ce? Pentru că presiunea publică sau frica de expunere a făcut sistemul să bată în retragere – temporar.

Nu e o eroare. Nu e un accident. E o strategie.

👉 Să reduci la tăcere vocile care nu se aliniază.

👉 Să izolezi gândirea liberă sub pretextul „regulilor comunității”.

👉 Să ascunzi adevărul pentru că e prea dureros sau prea clar.

🎯 Dan Diaconu nu e doar un om care scrie. E o oglindă pusă în fața unei societăți ipocrite, care mimează democrația, dar cenzurează tot ce nu convine. Iar cine deranjează – dispare.

Ce e grav? Că acceptăm.

Ce e mai grav? Că mâine poate fi rândul tău.

📢 Nu trebuie să fii de acord cu tot ce spune. Dar dacă taci acum, când un om e blocat pentru că gândește, atunci contribui – cu tăcerea ta – la moartea libertății de exprimare.

✊ Susțin vocea liberă. Susțin dreptul de a vorbi, chiar și atunci când nu e comod. Mai ales atunci.

#LibertateDeExprimare #DanDiaconu #Cenzura #NuTacem

Textele lu'Codru 

Acest text nu este un Pamflet

Vrem lideri, nu ecouri.

Breaking News: După 4 zile de apă și tăcere, Nicușor a emis o propoziție!

În timp ce oamenii erau luați de viitură, casele pluteau, iar bătrânii erau scoși pe brațe din gospodării înecate, Președintele Nicușor Dan făcea ce știe el mai bine: nimic.

Sau, ca să fim corecți: nimic… vizibil.

Patru zile de tăcere la Cotroceni. Patru zile în care România a fost sub cod roșu, iar președintele nostru era sub cod gri – cod gri de comunicare, reacție, empatie. În tot acest timp, natura a urlat, dar Nicușor a tăcut. Probabil calcula ceva. Sau medita. Sau învăța cum să pară prezent fără să spună nimic.

Apoi, ca din neant, când toată lumea deja curăța noroaiele și presa filma bălțile post-apocaliptice, a apărut el, protectorul țării:

„Îmi exprim îngrijorarea… am cerut autorităților… trebuie investiții...”

Mulțumim, domnule președinte. E exact ce ne lipsea – o declarație de după potop, cu forța unei cești de ceai într-o casă aflată sub apă.

Îți vine să crezi că omul ăsta a fost cândva activist civic, luptător împotriva haosului urban? Astăzi pare mai degrabă un ghost administrativ – un fel de hologramă care apare la fiecare patru zile cu o frază reciclată și dispare înainte să se umezească.

Și totuși, de ce atât de târziu? Răspunsul simplu: reflexele lente. De om care n-a învățat că a fi președinte înseamnă să reacționezi mai repede decât prognoza meteo. Nu după. Nu când oamenii deja spală nămolul de pe ziduri.

România nu mai are timp de președinți care caută cuvintele ca pe curentul cald în calorifere. Vrem lideri, nu ecouri.

Până atunci, felicitări Nicușor! Ai bătut recordul la reacție întârziată.

Următoarea ta declarație despre următorul dezastru să vină, dacă se poate, înainte să se usuce apele.

Gata cu Textele, puișor! Marș la treabă! 

#PreședintePostPotop

#NicușorDeApaRece

#ReacțieÎntârziată

#VorbeCândNuMaiContează

#UndeEraiCândPloua

Textele lu' Codru 

Acesta este un Pamflet

Sectanții lui Nicușor puișor

 De la laudă la levitație publică 🇪🇺 🏳️‍🌈 🇷🇴 🇺🇦

Haideți să fim serioși. Nu e prima oară când internetul dă în extaz colectiv. A mai fost și Klaus, când era „neamțul serios”. A mai fost și Cioloș, când era „tehnocratul salvator”. 

La noi, cultul personalității nu moare, doar se reinventează. Acum are cont de Facebook și știe să-și pună poze cu pisici, frizeri, case modeste și pantofi murdari. Și e periculos, nu pentru că Nicușor Dan ar fi vreo amenințare în sine – pare mai degrabă băiatul care rezolvă ecuația, nu cel care taie panglica. Pericolul vine din ochii umezi ai celor care-l privesc ca pe o reîncarnare a Meritocrației pierdute.

Lauda, acest caramel social

Lauda în România funcționează ca un banc prost: e gustată doar de cei care nu-l înțeleg. Și are două efecte toxice:

1. Deziluzii uriașe: azi îl slăvești, mâine îl arzi pe rug pentru o groapă neacoperită.

2. Negare patologică: refuzi să vezi incompetența sau stagnarea, pentru că „omul e bun, dom’le, dar sistemul e de vină”.

Și mai e și varianta periculoasă în care lauda devine metodă de control: „Îl laud ca să fiu mai deștept decât ceilalți, inclusiv decât el. Uite ce vizionar sunt că l-am văzut pe Mesia înainte să ajungă mainstream.”

Recunoștința, sora deșteaptă a laudei

În loc de ode și coruri de susținere, putem încerca ceva mai greu: recunoștința lucidă. Adică să mulțumești pentru ce s-a făcut concret, să recunoști meritele fără să te transformi într-un acolit al Noii Biserici Civice a lui Nicușor.

Recunoștința nu are nevoie de like-uri. Nu trăiește din viralizare. Ea stă în fapte și în memorie lungă. În luciditate. Iar luciditatea, dragilor, e mai greu de păstrat decât o bicicletă parcată în centrul vechi.

#Credincioșii #lui #Nicușor

#Evanghelia #după #Nicușor

#Nicușor #făcătura #supremă #slugărnicie #de #TOP

Texte și Pamflete cu Codru '

Doamna Dan, te rog...

 ȘTIAȚI CĂ: Mirabela Gradinaru este nepoata consului onorific al Frantei la Iasi, Radu Grădinaru, proprietară de imobile în Franța și conturi bancare în Elvetia?!

Excelența Sa, Nicușor Dan, poate s-o ia acum de soție cu acte pe Mirabela Grădinaru! Totul bine, Nicușor puișorule, gata, nu mai scapi! La Primărie cu tine, măgarule! Nu te mai fofila, bine?! Amin! Avem și noi o primă doamnă! Am scăpat de concubină! Iupiiiii! UE la CCR! 🌷🇷🇴

Îndemn

Nu este timp pentru nimic altceva 

Aceasta este viața și nimeni nu scapă viu din această lume.

Încă mai este timp, așa că trăiește, distrează-te, mâine poate nu va mai fi. 

Mănâncă ce vrei, mergi la soare, înoată în mare... 

Spune adevărul când simți asta. 

Fii nebun, fii prost. 

Fii un ciudat.

Fii tu însuți, nu mai e timp de altceva...

Text: Richard Gere: